Salt la meniul principal Salt la conținutul paginii

Documentar de top, la avanpremiera Festivalului de Film pentru Nevăzători

Premieră în România! Peste 100 de oameni au participat, sâmbătă 21 martie, la proiecţia specială pentru nevăzători a documentarului “Waiting for August”. Cu ajutorul unor căşti speciale, publicul spectator a ascultat descrierile oferite de narator.

A fost pentru prima oară în România când un film documentar a fost accesibilizat pentru nevăzători. Proiecţia, o avanpremieră a Festivalului de Film pentru Nevăzători, a avut loc  în cadrul Festivalului de film documentar One World Romania. 

Filmul prezintă povestea Georgianei, o tânără în vârstă de 15 ani care locuieşte cu cei şase fraţi ai săi într-o locuinţă socială din Bacău. Mama lor, Liliana, a plecat la muncă în Torino şi se va întoarce în vară. În lipsa mamei, Georgiana preia responsabilitatea familiei şi renunţă astfel la adolescenţă. O poveste emoţionantă, care nu a rămas fără ecouri în rândul spectatorilor. De altfel, la finalul proiecţiei, regizoarea Teodora Ana Mihai a fost asaltată cu întrebări din public. În final, cineasta a dat de înţeles că se gândeşte serios la o continuare a peliculei. Lungmetrajul "Waiting for August" a fost nominalizat anul trecut la premiile decernate de Academia de Film Europeană, la categoria "cel mai bun documentar".

Festivalul de Film pentru Nevăzători se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 15-19 mai. În deschiderea evenimentului va fi proiectată pelicula “Aferim”.

 

Vezi toate știrile

Video promoțional al festivalului

Conectare la pagina de Facebook a festivalului