Salt la meniul principal Salt la conținutul paginii

Caravana cinematografică poposeşte la Buzău

În data de 04 noiembrie 2015, ora 10.00, Caravana poposeşte la Buzău. Proiecţiile vor avea loc la Consiliul Judeţean Buzău, gazda noastră şi partener în cadrul evenimentului.

În data de 04 noiembrie 2015, ora 10.00, Caravana poposeşte la Buzău. Proiecţiile vor avea loc la Consiliul Judeţean Buzău, gazda noastră şi partener în cadrul evenimentului.

De la ora 10:00, spectatorii vor avea ocazia să revadă filmul „Love building”, o comedie dramatică, a cărei acţiune are loc într-o tabără menită să "repare" relaţii de cuplu ajunse într-un moment critic. 14 cupluri ajunse în impas, ajutate de cei trei pshihoterapeuţi şi traineri ai taberei, interpretaţi de Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă încearcă să-şi reconstruiască poveştile de dragoste, participând la o serie de teme şi exerciţii.

De la ora 12:00, spectatorii vor putea să revadă filmul „Roxanne”, debutul în lungmetraj al regizorului Valentin Hotea. Deşi resortul poveştii sale se petrece în 1989, Roxanne relatează evenimente ce au loc două decenii mai târziu: Tavi Ionescu (Şerban Pavlu), un bărbat de 38 de ani care nu prea vrea să se aşeze la casa lui, îşi împarte viaţa între grafica pe calculator, o mamă bolnavă şi Oana, prietena lui, care încă speră ca el să se implice în relaţia lor. Pentru Tavi totul se va complica însă din ziua când se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate: descoperă că ar putea avea un fiu cu o fostă prietenă din liceu.

Proiecţia este organizată în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Interjudeţeană Buzău-Vrancea.  

 Intrarea la proiecţii este liberă.

Caravana cinematografică pentru nevăzători este un proiect organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiectul îşi propune să promoveze şi să faciliteze accesul la cultura cinematografică românească, să promoveze filmele cu descriere audio în rândul comunităţii şi a industriei cinematografice. 

Vezi toate știrile

Video promoțional al festivalului

Conectare la pagina de Facebook a festivalului